Biserica fortificata din Viscri

• 
• 
• 
• 
• 
• 

In Viscri (germana: Deutsch-Weiskirch, maghiara: Szaszfeheregyhaza) mai dainuie, bine conservata, una dintre cele mai pitoresti si - in pofida dimensiunilor nu prea mari - monumentale cetati taranesti sasesti, ce cuprinde intre zidurile sale una dintre putinele biserici-sala romanice ale secolului XIII.

Pozitia retrasa a asezarii explica si aparitia sa relativ tarzie in documente. Abia pe la 1400, "Alba ecclesia" (alias Viscri) apare intr-un registru al localitatilor pentru plata impozitului datorat episcopatului, al comitatului de Rupea (Kosd).

Pe la 1500, Viscri este enumerata printre comunele libere ale Scaunului de Rupea, cu 51 de gospodarii, trei pastori, un dascal si doi saraci. Aici, ca si in alte comune, vechimea bisericii confirma ca asezarea colonistilor germani a luat fiinta la sfarsitul secolului XII cand a fost colonizata si partea apuseana a viitorului Scaun al Rupei.
Biserica-sala romanica, cum mai exista in zona Rupei doar in Homorod (biserica-sala din Crit apartinea deja stilului de trecere de la romanic la gotic), a avut o predecesoare care a fost partial inclusa in aceast edificiu. Colonistii germani (care s-au asezat in Viscri ca imigranti dupa domnia regelui Geza al II-lea, adica dupa 1162, ca "alii Flandrenses", in ultimul sfert al secolului XII) au gasit pe promontoriul din nord-estul comunei actuale o mica capela.

Datarea in prima jumatate a secolului XIII ar corespunde si timpului in care asemenea tribune s-au construit in bazilicile din zona Sebesului, dar aici ne preocupa functia si nu forma tribunei de vest care, la Garbova si Miercurea, a servit de asemeni unei familii de greavi (grofi/castelani/judecatori) sasi. Deoarece Viscri n-a fost niciodata proprietate nobiliara, numai familia greavului, conducatorul obstii satesti, a ridicat turnul de locuinta, in a doua jumatate a sec. XIII spre folosinta personala. Intrucat temelia turnului taie un mormant, avem dovada ca el a fost cladit ulterior capelei, cand locul nu mai servea ca cimitir.

Catre sfarsitul secolului XIII, stingandu-se probabil familia de greavi, aflam din trei documente ca un magister Akus doreste sa cumpere satul, ceea ce nu s-a intamplat. Cetatea trece, in secolul XIV, in posesia obstii.
Panta abrupta din vest, mai putin expusa atacului, a fost intarita in secolul XVII, printr-un zid rectangular, ce cuprinde sectorul nord-vestic al incintei, doua turnuri devansate, plasate in nord si vest (cel din nord, cu trei nivele fiind construit in 1630 de catre arhitectul Johann Hartman, turnul de vest, cu patru nivele, ridicat in 1648-49).
Turnurile cladite pe panta platoului sunt mult mai inalte in exterior decat in incinta, unde al doilea cat al lor se afla la nivelul solului.

Ambele turnuri din secolul XVII au coridoare de aparare cu parapet de paianta, ulterior imbracat in scanduri. Nivelul superior al turnului de vest, cu mici ferestre spre nord si sud, iar in coltul de nord-est cu un orificiu pentru evacuarea fumului din vatra, servea ca locuinta preotului in caz de asediu.

In 1970-71 cetatea a fost temeinic restaurata, reconstruindu-se coridorul de aparare al bastionului de est, iar dupa 1990 a intrat in patrimoniul mondial UNESCO.