În prima noapte, Biserica „Sfânta Treime” a primit pelerini până după miezul nopţii. Ieri, când a fost prăznuită Naşterea Maicii Domnului, la Biserică, sute de braşoveni făcuseră coadă pentru a ajunge la moaşte
De ziua Naşterii Sfintei Fecioare Maria, la Biserica „Sfânta Treime”, de pe Tocile, a fost sărbătoare mare, ieri, sute de credincioşi venind să asiste la slujba oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul, episcop vicar al Episcopiei Sibiului, dar mai ales să se închine la sfintele moaşte - o bucăţică din lemnul Sfintei Cruci, moaşte ale Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi ale Sfinţilor Români.
Încă de la primele ore ale dimineţii, curtea Bisericii era plină, iar în afara ei, mai aşteptau câteva zeci de oameni. Până la terminarea slujbei, dar şi după slujbă, coada s-a îngroşat semnificativ. Credincioşii au venit să se roage la sfintele moaşte pentru „linişte în casă şi în suflet, sănătate, bunăstare, dar şi pentru preoţii care au făcut posibil acest lucru, pentru că datorită lor pot să ajung la racla care conţine şi lemnul Sfintei Cruci”, după cum spunea o credincioasă. Alţii spuneau că dacă ajung la racla cu sfintele moaşte, le va aduce noroc. Alţii veniseră cu haine ale celor din familie bolnavi sau care n-au putut să ajungă, dar au adus şi obiecte personale, pe care le atingeau de raclă cu aceeaşi credinţă - „ne aduce noroc, aşa am auzit”. Chiar dacă stăteau la coadă, oamenii erau mulţumiţi şi liniştiţi, nu s-a creat îmbulzeală şi braşovenii nu s-au călcat în picioare să ajungă la racla cu sfintele moaşte. Doar au vorbit ceva mai tare în timpul slujbei…
Mustraţi pentru că vorbeau
După slujbă, reprezentantul mitropoliei Ardealului a ţinut să le reamintească credincioşilor despre puterea rugăciunii şi cum, prin rugăciune, Ana şi Ioachim au fost binecuvântaţi cu copilul care a ajuns „Împărăteasă a cerurilor” şi „mijlocitoarea noastră în faţa lui Dumnezeu”. Cum însă nu toţi credincioşii erau atenţi la cuvintele Preasfinţiei sale, acesta i-a adus repede „pe calea cea dreaptă”: „Nu vreau să tulbur, dar toată slujba aţi vorbit, vorbiţi şi acum. Unde vă aflaţi, la târg sau la sfintele moaşte? Aveţi decenţă duhovnicească”, i-a mustrat PS Andrei Făgărăşeanul, pe braşoveni.
Oficial, sub protecţia Sfintei Fecioare
La final, Preasfinţitul a amintit că Braşovul a intrat oficial sub ocrotirea Maicii Domnului. „De astăzi (ieri - n.r.), Maica Domnului este declarată oficial ocrotitoarea Braşovului şi a celor care se închină icoanei ei”, a spus Preasfinţia Sa Andrei Făgărăşanul, care a ţinut să adaugă că, totuşi, „Maica Domnului ne ocroteşte pe toţi, în egală măsură”.
La slujba de ieri au fost prezenţi şi prefectul Ion Gonţea, care a declarat că „am ţinut să particip la această slujbă importantă, pentru că am dorit să-mi exprim bucuria şi mulţumirea celor care au avut această iniţiativă, iar Braşovul a fost pus sub ocrotirea Maicii Domnului. Sper ca această nouă situaţie să fie de bun augur, să ne dea gândul cel bun pentru a deveni mai credincioşi, iar Braşovul să intre sub spectrul bunei înţelegeri şi a armoniei”.
Şi Aristotel Căncescu, şeful Executivului judeţean a ţinut să mulţumească „bisericii pentru tot ceea ce face pentru oraşul şi judeţul nostru. Sunt alături de ei, chiar dacă trăim vremuri grele”.
Şcheianul Mircea Brenciu, om de cultură, a declarat că „azi (ieri - n.r.), trăim un eveniment uriaş. Să fiţi mândri că o aveţi pe Fecioara Maria ca protectoare”. De asemenea, gen. Mircea Chelaru, fostul şef al Statului Major al Armatei Române, prezent la slujbă, le-a amintit braşovenilor de declaraţia făcută de Papa Ioan Paul al II-lea, la revenirea în pe pământul românesc - „Am revenit în Grădina Maicii Domnului”.
Pelerinaj până la ora 1.00
Slujba de ieri s-a încheiat cu un concert de pricesne al Grupului Anatoly, după care credincioşii au fost miruiţi. Pelerinajul la sfintele moaşte însă a continuat până târziu. De altfel, în prima seară, potrivit părintelui Reit, Biserica a fost deschis până la ora 1 noaptea, când a plecat ultimul pelerin. Din estimările jandarmilor, în cele două zile, au fost la sfintele moaşte circa 6.000 de credincioşi, după cum ne-a spus Costinel Ţârcă, purtător de cuvânt la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista”, care a adăugat că „până acum, n-au existat niciun fel de probleme din partea celor care au venit la Biserică”.
Moaştele vor rămâne la Biserica din Şchei până sâmbătă seara, urmând ca duminică să fie duse la Biserica „Sfântul Nicolae” din Piaţa Prundului.
Sfânta Fecioară, în Galeriile Kronart
În cinstea declarării Fecioarei Maria ocrotitoare a Braşovului, ieri, Galeria Kronart a vernisat o expoziţie de artă scară, cu icoane pe sticlă, în care au expus artiştii Carmina Mareş, Valeria Petriu, Camelia Toma, Alina Stroe, Georgeta Gămălie şi Ovidiu Marin. De asemenea, a mai avut loc un recital poezie sacră şi muzică religioasă dedicate Sfintei Fecioare Maria. Seara, în piaţa Sfatului, braşovenii au putut lua parte la un concert extraordinar al Operei Braşov în care muzica religioasă a fost completată cu arii celebre din opere şi operete, intitulat „De la muzica oamenilor la muzica îngerilor”. Seara s-a încheiat cu o defilare cu torţe a Brigăzii 2 Vânători de Munte.
Sursa: www.bzb.ro
A fost construit la mijlocul secolului la XVI-lea la jumatatea distant...
Construita in 1929, odinioara loc de odihna al targovetilor, astazi est...
Edificiu de secol XVI, cunoscut initial sub numele de Biserica Sfanta M...